Iluminarea dormitorului: noțiuni de bază, idei și sfaturi pentru iluminarea unui dormitor modern

Iluminarea dormitorului: noțiuni de bază, idei și sfaturi pentru iluminarea unui dormitor modern

Iluminarea dormitorului: noțiuni de bază, idei și sfaturi pentru iluminarea unui dormitor modern

Dormitorul este un loc sinonim cu odihna și relaxarea totală. De aceea, unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să le ai în vedere atunci când îți amenajezi dormitorul este iluminarea acestuia. Sistemele și dispozitivele de iluminat trebuie să fie alese după raționamente legate de funcționalitate, dar și pentru a se potrivi înfățișării camerei și atmosferei pe care vrei să o creezi. 

Cu ajutorul acestui ghid practic, vei putea afla mai multe informații despre importanța stratificării luminii în acest spațiu, dar și despre diversele tipuri de corpuri de iluminat pentru care poți opta, în funcție de propriile nevoi și dorințe.

1.  Iluminat dormitor – stratificarea luminii și idei de iluminare

Ca orice spațiu din locuința ta, și dormitorul are nevoie de un iluminat optim, conceput după un plan de design bine pus la punct. Cea mai bună metodă prin care poți face acest lucru este prin stratificarea celor 3 tipuri de bază de iluminat:

Iluminat dormitor - stratificarea luminii și idei de iluminare

  • Iluminarea ambientală 

Chiar dacă este un spațiu pentru relaxare și odihnă, dormitorul va avea nevoie de un grad potrivit de luminozitate, pentru a-ți desfășura activitățile și a te deplasa în siguranță. Un prim pas este să asiguri încăperii suficientă lumină naturală. Dacă consideri că aceasta nu este suficientă, există câteva soluții la îndemână precum:

  • Iluminatul central de pe tavan: lustrele sau plafonierele vor distribui lumina uniform în întreaga cameră și pot fi conectate la un întrerupător ușor de accesat.
  • Lămpile de podea: sunt o alternativă grozavă dacă nu dispui de corpuri de iluminat pentru tavan. În funcție de dimensiunea dormitorului, poate fi nevoie de mai multe corpuri de iluminat mobile. 
  • Lămpile care distribuie indirect lumina: aplicele sau ledurile de perete pot ajuta la crearea unei lumini ambientale foarte plăcute. 

Important! Pentru acest tip de iluminare, optează pentru becuri care au un nivel mai mic de lumeni și care vin în culori calde. 

  • Iluminarea funcțională

Dacă dormitorul tău reprezintă spațiul în care îți desfășori munca de birou sau alte activități similare, vei avea nevoie de un strat în plus de lumini. Acestea vor forma stratul de iluminare funcțională.

Alege o lampă direcțională de masă sau de birou, care emite o culoare mai rece, pentru a te asigura că vei rămâne alert și concentrat pe sarcina de lucru. Iluminatul de pe noptieră poate fi considerat iluminat de lucru, însă trebuie evitată aglomerarea vizuală a acestui spațiu. 

Pentru dulapuri, dressinguri și alte piese de mobilier, aplicele poziționate pe perete, pot face o treabă foarte bună. Caută becuri cu un CRI ridicat sau un indice de redare a culorilor – acest lucru te va ajuta să îți coordonezi ținutele și accesoriile, fără a face gafe din cauza unei lumini nepotrivite.

  • Iluminarea de accent

Iluminatul de accent este folosit de obicei pentru a pune în evidență obiectele sau părțile preferate dintr-o cameră. Aici putem vorbi despre o piesă de mobilier, un tablou, sau diverse caracteristici arhitecturale deosebite precum o cornișă de tavan. În dormitor, iluminarea de accent are caracteristici particulare.

Dintre cele 3 tipuri, iluminatul de accent poate contribui cel mai mult la crearea unei atmosfere romantice sau de relaxare. Una dintre cele mai potrivite metode pentru a obține aceste stări este prin folosirea (dimmer-urilor) variatoarelor cu telecomanda sau wi-fi.

Luminile de accent pot avea un rol decorativ și estetic. Poți alege corpuri de iluminat spectaculoase precum lustre LED suspendate sau corpuri de iluminat cu LED pentru a oferi spațiului de odihnă acea strălucire unică.

Nu în ultimul rând, iluminatul de accent poate difuza lumina astfel încât să creeze impresia unui spațiu mai mare și mai echilibrat din punct de vedere vizual.

Iluminarea de accent

Pat pus in evidenta prin iluminarea de accent

Dormitor pus in evidenta prin iluminat

Caracteristici ale dormitorului accentuate prin iluminat

Spatiu mai mare creat prin lumina

Spatiere prin iluminare de accent

Atmosfera de relaxare - iluminat de accent

Spatiu de relxare - iluminare de accent

Iluminarea dormitorului

Dormitor cu accent pe mobilier

 

2. Iluminat dormitor modern – tipuri de lumini și aplice LED pentru dormitor 

 

Acum că ai aflat mai multe informații despre importanța stratificării luminii în dormitor, poți trece la următorul pas. Acesta va consta în alegerea corpurilor sau surselor de iluminat ideale pentru spațiul de care dispui, dar și care sunt compatibile cu nevoile tale:

  • Lămpi de birou

De cele mai multe ori, dormitorul poate fi folosit și ca spațiu de lucru. Dacă obișnuiești să lucrezi mult timp la biroul din dormitorul tău, o iluminare insuficientă poate duce la oboseală vizuală și poate face sarcinile mai dificil de îndeplinit. Alegerea unei lămpi de birou sau a unei lămpi de lucru portabile poate să îți ușureze această misiune. Marele avantaj al acestor corpuri de iluminat este faptul că lumina poate fi direcționată într-o zonă specifică. Așadar, vei putea să citești, să scrii și să lucrezi la birou, fără a-ți deranja partenerul/partenera care se odihnește în pat. 

  • Lămpi de podea

Dacă dispui de spațiul necesar, lămpile de podea pot fi o adiție perfectă pentru dormitorul tău. Acestea vin într-o varietate de dimensiuni și stiluri, astfel încât să le poți alege cu ușurință pe cele care se vor potrivi cu decorul camerei. Totodată, aceste tipuri de lămpi pot deveni un punct focal al încăperii în care sunt plasate – așadar nu îți fie teamă să experimentezi cu diverse culori sau designuri. La fel ca în cazul lămpilor de podea, un lampadar LED poate oferi o mai bună luminozitatea zonelor patului, a biroului, sau a noptierelor.

  • Sisteme de iluminat încastrate

Este adevărat faptul că instalarea unor sisteme de iluminat în tavan sau în perete poate presupune puțin mai mult efort. Însă acest tip de iluminat are multiple avantaje: pe lângă economisirea de spațiu și prețurile avantajoase, lămpile și spoturile încastrate pot crea o atmosferă deosebită. În plus, efectul unor spoturi sau lustre încastrate poate fi foarte impresionant, întrucât va crea un joc de lumini și umbre care îți va permite să te relaxezi, dar să fii și activ. Poți lucra împreună cu un designer de interior care să te sfătuiască în legătură cu cele mai bune locuri pentru a plasa astfel de lumini.

  • Lumini suspendate

Luminile suspendate sunt o alegere populară în orice dormitor, deoarece sunt foarte elegante și îți vor permite să experimentezi cu diverse stiluri de decorațiuni interioare. De exemplu, o lustră suspendată în stil art deco sau o lustră LED poate să adauge o notă de creativitate designului dormitorului tău. Fie că alegi un model contemporan de lustră pe cablu sau unul mai clasic, poți folosi aceste lumini ca sursă de iluminare generală, cât și ca iluminare de accent.

  • Aplice

Chiar dacă majoritatea oamenilor se gândesc doar la utilizarea aplicelor în încăperi foarte formale, cum ar fi o sufragerie, acestea pot fi folosite și în dormitor. Aplicele sunt o opțiune grozavă dacă nu dispui de prea mult spațiu pentru a pune o lampă de podea, dar totuși îți dorești să ai suficientă lumină în jurul patului. Astfel de surse de iluminat sunt o alegere foarte practică, întrucât eliberează un spațiu considerabil, adăugând, în același timp o notă de eleganță și căldură dormitorului tău. Este important să te asiguri că alegi o aplică LED pentru cameră care se va potrivi cu restul decorului din cameră.

  • Lămpi de veghe

În acest caz, este vorba de un tip de iluminare discret ce este folosit mai ales în camera unui copil pentru a-i oferi un sentiment de siguranță și confort pe parcursul nopții. Totodată, acestea pot fi plasate și în dormitoarele de adulți, întrucât emit puțină lumină și nu vor deranja somnul. Spre deosebire de tipurile de sisteme de iluminat care pot fi folosite în timpul zilei, luminile de noapte se aprind automat doar când este foarte întuneric în cameră. Poți opta pentru cele cu senzori automați (dispozitivul se va aprinde de la sine) sau pentru cele cu întrerupător. 

  • Ghirlande luminoase

Ghirlande luminoase

Aceste obiecte de iluminat mai pot fi întâlnite și sub denumirea de „fairy lights”, datorită atmosferei de poveste pe care par că o creează. În funcție de model și dimensiune, vei putea lumina anumite părți ale dormitorului, cum ar fi zona deasupra patului sau împrejurul ferestrei. Lumina ambientală creată este una plăcută, discretă, perfectă pentru momentele în care vrei să te uiți la televizor sau să tragi un pui de somn. 

  • Benzi LED

Îți dorești un dormitor modern, tineresc, așa cum ai văzut pe rețelele preferate de socializare? Poți face acest lucru adăugând benzi LED în camera ta. Acest tip de iluminat pentru dormitor este extrem de versatil și simplu de utilizat – tot ce trebuie să faci este să lipești benzile adezive pe suprafața dorită! Unele persoane preferă să le poziționeze de-a lungul colțurilor camerei sau în spatele televizorului. Majoritatea benzilor cu LED-uri sunt controlate printr-o telecomandă – așadar, le vei putea schimba culorile, efectele sau luminozitatea de la distanță, fără efort.

  • Aplice de perete – neon

Deși s-ar putea să crezi că iluminarea cu neoane este mai degrabă potrivită în baruri și cinematografe, acest lucru nu poate fi mai departe de adevăr. Aceste tipuri de corpuri de iluminat pot fi folosite ca iluminare de accent chiar la tine în dormitor! Neoanele decorative pot avea diverse forme – de inimă, de fulger, sau pot ilustra un text. Poți plasa lumini de neon în jurul biroului și al computerului pentru a-ți transforma dormitorul într-o scenă dintr-un joc futurist. Aceste dispozitive pot veni și sub formă de tuburi flexibile, putând astfel să le fixezi în jurul obiectelor de artă sau mobilierului.

 

 3. Sfaturi și recomandări pentru iluminarea dormitorului

 

Pe lângă noțiunile de bază legate de tipul de iluminare existente și alegerea dispozitivelor, mai există anumite aspecte pe care trebuie să le iei în considerare atunci când îți reamenajezi dormitorul. Următoarele sfaturi te vor ajuta să îi conferi încăperii de odihnă un caracter practic, dar și un stil aparte cu ajutorul sistemelor de iluminare potrivite:

 

  • Înainte de toate, ia în considerare dimensiunea dormitorului tău. Apoi, identifică precis unde sunt amplasate prizele, ștecherele și întrerupătoarele. Acești factori te vor ajuta să stabilești de câte corpuri de iluminat vei avea nevoie, dar și să eviți o potențială situație neplăcută (de exemplu, sarcina electrică necesară pentru iluminare ar fi prea mare pentru sistemul existent din locuință).
  • Alternează straturile de lumini. Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care trebuie să le eviți este să te focusezi doar pe un tip de iluminare în dormitor. Pe lângă faptul că această sursă de lumină nu va fi mereu potrivită tuturor activităților, este posibil și să te plictisești la un moment dat de aspectul camerei din cauza ei. De aceea, este foarte important să alternezi elementele care oferă o iluminare ambientală, funcțională sau de accent. 
  • Poate fi o idee grozavă să alegi lămpi portabile sau cele cu agățătoare, întrucât acestea pot fi plasate în cameră după bunul plac. De exemplu, dacă obișnuiești să citești înainte de culcare, poți muta lampadarul cu picior din colțul camerei mai aproape de noptieră.
  • Dispozitivele cu funcție de reglare a luminozității sunt perfecte pentru orice tip de dormitor. De exemplu, dacă locuiești cu un partener sau ai un coleg de cameră la căminul studențesc, poate fi dificil să vă armonizați programele de odihnă sau studiu. De aceea, luminile pentru citit, dispozitivele cu funcția dimmer, lămpile cu brațe mobile și lămpile de veghe sunt accesorii care pot să te ferească de la orice fel de neînțelegere la acest capitol.
  • Alege becurile potrivite. Becurile pe care le alegi pot face diferența între un dormitor liniștit, primitor, și un spațiu rece, impersonal. Cele mai comune două culori ale becurilor sunt galben și alb. Fiecare dintre acestea au scopuri diferite. De exemplu, într-o baie cu iluminare albă, vei ști exact cum arată machiajul tău, în timp ce iluminarea caldă ar putea schimba de fapt culoarea pe care o vezi datorită proprietăților sale. Iluminatul cald este ideal pentru dormitoare și sufragerii, întrucât creează o atmosferă liniștitoare.
  • După ce te-ai decis în privința culorii luminii, trebuie să te gândești dacă vei folosi becurile în scopuri decorative sau nu. Dacă răspunsul este afirmativ, ia în considerare forma becurilor și cum vor arăta odată montate în dulii.
  • Nu îți fie frică să experimentezi. Becurile albe și galbene sunt opțiuni standard, însă există mai multe culori de lumină cu care te poți „juca”. Mulți designeri de interior afirmă faptul că îți poți pune în evidență unele trăsături de personalitate cu ajutorul culorilor, dar și modelelor de lămpi alese.
  • Pe lângă acest aspect, trebuie să ai în vedere faptul că nuanțele alese îți pot afecta percepția și starea de spirit. În timp ce luminile verzi și albastre sunt corelate cu senzația de calm care pot ajuta la ameliorarea tensiunii și la promovarea obiceiurilor sănătoase de somn, luminile roșii pot crea o oarecare stare de agitație.
  • Nu uita de colțuri! Amenajarea dormitorului nu ar trebui să se oprească doar la alegerea unui dispozitiv de iluminat pentru centrul plafonului. Este o idee foarte inspirată să redistribui lumina și peste alte spații, cum ar fi piese de mobilier (dulapuri, comode) care sunt de obicei ignorate. Pentru zone mai dificil de iluminat, benzile LED, spoturile direcționale și ghirlandele luminoase vor face o treabă grozavă.

 

Așadar, acum ai suficiente informații pentru a-i oferi dormitorului tău o nouă înfățișare și de a-ți îmbunătăți confortul cu ajutorul unor tipuri și dispozitive de iluminare alese conform nevoilor și preferințelor tale. Fă alegeri inteligente și bucură-te de acestea pe termen lung!

 

Sursă foto: pexels.com